LIBERTATEA   ŞI    RESPONSABILITATEA

 

 

                Libertatea

 

           Libertatea este, deopotrivă, o valoare personală şi una colectivă. Toţi oamenii doresc să fie liberi, în ceea ce priveşte gândirea şi manifestările propriei personalităţi. O societate care luptă pentru democraţie, luptă pentru libertate (însă, fără ca termenii democraţie şi libertate să fie sinonimi). Idealul pentru care au luptat românii în 1989 a fost libertatea.

            Dorinţa oamenilor de a fi liberi nu este o caracteristică a societăţii contemporane ci este un drept, pe care omul îl posedă prin natura sa. De regulă, expresia a fi liber este analizată în opoziţie cu expresia a nu fi liber. Iată câteva sensuri:

 

A fi liber înseamnă

  • permisiunea de a merge oriunde (prima folosire a acestui sens – 1843)
  • a nu fi supus constrângerilor şi a nu avea obligaţii în general (prima utilizare – 1596) sau de muncă şi datorie (1697)
  • a acţiona fără restricţii (prima utilizare – 1578)
  • a fi purtător al consecinţelor acţiunilor sale ( a fi responsabil)

A nu fi liber înseamnă

  • limitarea posibilităţii de a circula liber

 

  • a fi supus constrângerilor şi datoriilor

 

 

  • existenţa unor restricţii în ceea ce priveşte acţiunile oamenilor
  • existenţa unor persoane care nu sunt responsabile pentru consecinţele actiunilor lor

 

            Toate aceste permisiuni care ne fac să ne simţim liberi sunt, în majoritatea cazurilor, rezultatul interacţiunii sociale, a relaţiilor cu ceilalţi oameni. De multe ori , situaţia în care cineva este liber se asociază celei în care libertatea altei persoane este îngrădită.

            Din acest punct de vedere libertatea poate fi înţeleasă ca o relaţie socială care se referă la :

                        o) o trăsătură, sau un drept al persoanei ;

                        o) o proprietate a oamenilor;

                        o) o idee, o valoare a civilizaţiei umane, păstrată şi reevaluată din

                            generaţie în generaţie ;

                        o) capacitatea de a îndruma comportamentul unei alte persoane ;

                        o) absenţa constrângerilor;

                        o) posibilitatea de a participa la decizii ;

            Marea diversitate semantică a termenului de libertate a determinat acceptarea ideii că, de fapt, vorbim despre diferite tipuri de libertăţi, şi nu despre o singură libertate ca libertate totală, absolută. Diversitatea, în ceea ce priveşte tipurile de libertăţi, poate fi explicată  prin complexitatea vieţii sociale, a multiplelor interrelaţionări ale fiecărui om cu ceilalţi oameni. Astfel, putem distinge :

            o) libertatea personală – se referă la dreptul oricărei persoane de a refuza amestecul altora (ca persoane fizice sau reprezentanţi ai unei autorităţi ) în viaţa intimă sau pe durata anumitor activităţi. Astfel, o societate democratică recunoaşte şi apară libertăţi personale precum :

-         libertatea cuvântului, libertatea de exprimare şi libertatea presei ;

-         libertatea de credinţă,

-         libertatea de întrunire şi asociere,

-         libertatea deciziilor în probleme de interes personal,

-         dreptul la apărare egală din partea legii.

o) libertatea politică – se referă la posibilitatea cetăţenilor de a  participa la luarea

 deciziilor de interes public prin :

 

            - libertatea votului (cu ocazia alegerilor, a referendumului sau în alte situaţii de luare a unei decizii colective) ;

            - libertatea opoziţiei politice ;

            - libertatea de acţiune politică a unor organizaţii particulare locale sau naţionale , care oferă  posibilitatea exercitării libertăţii personale şi politice ; 

            - libertatea şi totodată dreptul cetăţenilor de a se informa şi de a fi informaţi de către autorităţi , în legătură cu deciziile politice adoptate,

            - controlul actului de guvernare, libertatea de a critica acţiunile puterii, cu scopul de a determina schimbarea deciziilor incorecte ;

o) libertatea economică se referă la posibilitatea oamenilor de a acţiona liber în dubla lor calitate de producători şi consumatori ; ea se fundamentează pe proprietatea privată şi presupune :

            - libertatea agentului economic de a acţiona în limitele legii, cum crede că este mai bine pentru atingerea scopurilor (libertatea de a iniţia o afacere , de a o conduce etc.) ;

           - libertatea schimbului de bunuri şi servicii între producători şi consumatori ;

            - libertatea consumatorului de a alege bunurile şi serviciile dorite, în cantităţile necesare.

Într-o societatea democratică se constată o permanentă limitare a sferei de acţiune a statului în vederea creşterii libertăţii economice a oamenilor.

Diferitele tipuri de libertăţi se află in interacţiune . Uneori este posibil să se afle pentru scurtă vreme în conflict, dar specific societăţii democratice este dialogul şi soluţionarea conflictelor prin negociere.

 

                      Responsabilitatea

            Responsabilitatea este o valoare importantă într-o democraţie. Ea este garantul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Dacă atât statul cât şi cetăţenii îşi îndeplinesc responsabilităţile, libertatea personală şi cea colectivă vor fi protejate (apărate).

            De la o zi la alta, oamenii se confruntă cu problema asumării şi îndeplinirii   

responsabilităţilor. Pentru a analiza responsabilităţile este foarte important să examinăm câteva dintre sursele acestora. Există mai multe surse principale ale responsabilităţii:

        Unele dintre responsabilităţi sunt individuale, ca responsabilităţi pe care fiecare persoană le are faţă de alte persoane sau faţă de comunitate. Aceste responsabilităţi sunt asociate drepturilor şi libertăţilor persoanei, cum sunt :

·        Responsabilitatea unei promisiuni ;

·        Responsabilităţi  ce provin din realizarea unor acţiuni individuale;

·        Responsabilitatea  votului;

·        Responsabilitatea opiniilor..

         Îndeplinirea acestor responsabilităţi se soldează cu efecte pozitive pentru   fiecare persoană. . Astfel, o persoană  care îşi îndeplineşte responsabilităţile :

·        este mai liberă ( prin diminuarea posibilelor constrângeri) ;

·        capătă respect  faţă de sine, încredere în capacităţile proprii

·        se bucură de respectul şi aprobarea celorlalţi membri ai comunităţii.

         Alte responsabilităţi sunt colective. Ele aparţin unor grupuri de interese (spre exemplu organizaţii neguvernamentale, asociaţii profesionale, grupuri ecologice) sau chiar statului.

         În acest caz îndeplinirea responsabilităţii presupune voinţa şi acţiunea colectivă (spre exemplu, statul are responsabilitatea de a garanta drepturile şi libertăţile cetăţenilor sau diferitelor grupuri de interese au responsabilitatea de a-şi îndeplini responsabilităţile faţă de ceilalţi membri ai comunităţii).

   Îndeplinirea responsabilităţilor colective asigură:

    

         Neîndeplinirea responsabilităţilor, atât individuale căt şi colective atrage o serie de sancţiuni şi penalităţi. Spre exemplu, dacă autorităţile nu-şi îndeplinesc responsabilităţile faţă de cetăţeni, ele vor fi sancţionate de aceştia prin neacordarea votului la următoarele alegeri. Dacă o persoană investită cu responsabilitate nu-şi respectă o promisiune, va fi sancţionată prin pierderea încrederii persoanelor faţă de care acesta şi-a încălcat promisiunea..

         De foarte multe ori, asumarea responsabilităţilor este rezultatul opţiunii personale , adicăasumarea directă . Spre exemplu, un coleg îşi asumă responsabilitatea organizării unui club turistic în şcoală..

          Uneori,, sunt nenumărate situaţiile, când oamenii îşi asumă direct responsabilităţile. Alteori însă, asumarea responsabilităţilor este rezultatul opţiunii altei persoane ( sau grup social). În acest caz asumarea nu mai este directă, ci indirectă. Spre exemplu, exercitarea profesiei de medic presupune responsabilităţi asumate prin jurământul lui Hypocrate.

            La nivelul unei comunităţi, întâlnim situaţia delegării responsabilităţii unei acţiuni, unui membru sau unui grup de membri ai colectivităţii respective. Spre exemplu, profesorul de muzică sau desen a delegat responsabilitatea realizării unei expoziţii sau unui cor, unui grup de cinci elevi.

Prezenţa autorităţii, sub diferite aspecte, pune problema relaţiilor dintre cetăţeni şi autorităţi, dintre societatea civilă şi stat. Din această perspectivă, se pot pune nenumărate întrebări: Trebuie să respectăm autoritatea existentă într-o societate? De ce? La rândul lui, cetăţeanul are dreptul să fie respectat? Cum poate cetăţeanul să controleze autoritatea? Cetăţeanul şi autoritatea sunt pe poziţii de conflict, sau de cooperare?

          Într-un stat democratic, respectarea autorităţilor publice este o necesitate.

          Pot fi evidenţiate, în acest sens, câteva avantaje esenţiale ale activităţii autorităţilor publice, deopotrivă pentru persoană şi pentru societate:

·  aplicarea legilor pentru apărarea ordinii constituţionale şi a securităţii oamenilor

·  gestionare paşnică şi dreaptă a conflictelor

·  îmbunătăţirea calităţii vieţii

·  folosirea eficientă a resurselor şi asigurarea unor servicii esenţiale pentru om şi pentru comunitate

·  apărarea drepturilor şi libertăţilor individuale

            Pentru ca cetăţenii  să obţină rezultate bune, atât în viaţa personală cât şi în cea socială, este nevoie de organizare, coordonare, ordine. Menţinerea ordinii constituţionale în stat necesită supunerea cetăţeanului faţă de autorităţile publice care, prin activitatea lor, aplică legea. Conducerea de către autorităţi, acceptată şi recunoscută de către cetăţeni este, de asemenea, o componentă esenţială a relaţiilor de autoritate. Relaţiile de autoritate se manifestă, de regulă, de la persoana cu rol de decizie, la executanţi.

           Astfel, respectarea legii asigură:

·  ordinea, organizarea şi conducerea societăţii

·  protecţia cetăţenilor împotriva abuzurilor de putere

           Într-o societate democratică trebuie să existe permanent respectul faţă de orice cetăţean. Respectul poate fi  evidenţiat prin modul în care omul ca persoană este tratat în societate, astfel încât să-i fie respectată demnitatea.

         Indiferent  de deosebirile existente între oameni şi societate, respectul faţă de cetăţean presupune:

·  Posibilitatea de a acţiona liber, de a se manifesta ca cetăţean în orice împrejurare. Respectul demnităţii umane trebuie  să fie prezent chiar în situaţia în care o persoană este sancţionată pentru ceva făcut greşit. Aşa cum am văzut, autoritatea este implicată într-un fel  sau altul în viaţa noastră de fiecare zi. Chiar acţiunile individuale se desfăşoară intr-un cadru stabilit prin decizii luate de autorităţile publice  şi de  care trebuie sa se tina seama. In acest fel, activitatea pe care o desfăşoară şi deciziile  pe care le iau autorităţile publice sunt mult prea importante pentru cetăţeni şi de aceea aceştia trebuie  să încerce  sa le controleze.

        Controlul  autorităţilor publice poate sa aibă în vedere:

·  activitatea pe care o desfăşoară

·  deciziile publice pe care le iau

         Cu privire la primul aspect, se poate evidenţia că orice cetăţean al unei societăţi democratice are dreptul şi responsabilitatea să fie informat despre modul în care autorităţile publice îşi realizează îndatoririle. Astfel, este cunoscută activitatea desfăşurată, în multe ţări democratice, de diferite asociaţii, organizaţii care urmăresc modul în care autorităţile îşi îndeplinesc responsabilităţile pe care le au; de exemplu cum:

·  folosesc banii proveniţi din taxe

·  aplică legea

·  îi tratează pe cetăţeni în diferite situaţii

·  organizează alegerile pentru organele reprezentative ale statului

          Cetăţenii trebuie să fie convinşi că autorităţile publice îşi îndeplinesc îndatoririle. Aceasta este şi o cale de a sancţiona autoritatea. Buna intenţie a autorităţilor publice nu trebuie  pusă la îndoială doar pentru că unele persoane care o reprezintă dau dovadă de incompetenţă; aceste persoane trebuie schimbate din funcţiile şi poziţiile pe care le ocupă.

         Cu privire la al doilea aspect, se pot pune în evidenţă mijloace directe şi indirecte de control al deciziilor publice luate de autorităţi. Pot fi menţionate următoarele mijloace directe:

·  implicarea în activitatea unui partid politic

·  participarea la un referendum, prin care cetăţenii îşi exprimă, prin vot, opinia cu referire la o anumită problemă

·  realizarea unor activităţi de tip lobby (prin grupuri de presiune, campanii de scrisori adresate  unor persoane sau instituţii, pichetare, etc.)

·  depunerea candidaturii pentru o funcţie publică

         Pot fi menţionate următoarele mijloace indirecte:

·  alegerile

·  campaniile de presă.

·  din perspectiva autorităţilor, rolul de a limita acţiunile oamenilor, stabilind ce este permis şi ce este interzis acestora să facă, având ca efect asigurarea ordinii şi buna convieţuire a oamenilor.

·  Din perspectiva cetăţenilor, rolul de a-i proteja împotriva abuzului de putere, pentru a asigura cadrul în care se desfăşoară acţiunile oamenilor, orientate de decizii individuale.

În această situaţie, cooperarea între cetăţeni şi autorităţi, între societatea civilă şi stat se impune ca soluţie a rezolvării problemelor într-o societate democratică.

Societatea civilă are un rol important prin:

·  apărarea cetăţenilor de manifestarea abuzivă a autorităţilor publice

·  furnizarea unor mijloace de influenţare şi de control a deciziilor publice

În acest sens, dezvoltarea societăţii civile şi implicarea cetăţenilor în viaţa societăţii sunt esenţiale pentru funcţionarea democratică a unei societăţi.